Scoala Sanitara “Christiana” Piteşti organizează înscrieri
Scoala Sanitara „Christianaˮ Pitești
Scoala Sanitara „Christianaˮ Pitești, instituție de tradiție și de referință în învățământul postliceal medical din județ și din țară, este pusă, în contextul economic, social și legislativ actual, într-un mediu concurențial extrem de puternic care impune redefinirea viziunii, a misiunii și a obiectivelor sale de scoala sanitara pentru a rămâne competitivă în raport cu celelalte instituții de învățământ de profil.
Planul de acțiune al Școlii Postliceale Sanitare „Christianaˮ Pitești are la bază (PAS) nota de fundamentare pe baza valorilor pe care SPS „Christianaˮ își dorește să le promoveze. Planul strategic al Școlii Postliceale Sanitare „Christianaˮ Pitești (şi planurile operaţionale – derivate din acesta) este elaborat pentru o perioadă de 3 ani potrivit unui ciclu de școlarizare în instituție pornind de la misiunea şi viziunea școlii, pe baza resurselor interne şi a mediului extern, analizate în cadrul structurilor organizatorice şi aprobat de Consiliul de Administrație.
Primaria Desa cu o comună avand o populație de 4.740 de loc.
Ne dorim ca pe această cale să venim în sprijinul cetăţenilor, oferindu-le dreptul la informaţia produsă şi gestionată de administraţia publică locală şi în acelaşi timp să fim o fereastră deschisă permanent tuturor celor ce vor să ne cunoască comuna şi pe noi.Desa este o comună în județul Dolj, Oltenia, România, formată numai din satul de reședință cu același nume. Are o populație de 4.740 de locuitori.
Desa este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Dolj, Oltenia, România. Se află în partea de sud a județului, în Lunca Dunării.
Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Desa se ridică la 4.740 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 5.023 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (96,41%). Pentru 2,38% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (96,75%). Pentru 2,38% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.
Calculator de preturi termopane - Max Trend
Angajamente si promisiuni respectate, in continua dezvoltare, investitii in tehnologie si capitalul uman, oferim clientilor nostri cele mai bune produse si servicii, am castigat increderea a mii de clienti. Toate acestea permit beneficiarilor nostri sa afirme ca au avut intotdeauna siguranta unei alegeri corecte. Calculator de preturi termopane -Max Trend. Pentru ca prioritatea noastra este satisfactia clientilor, Max Trend te insoteste in alegerea ferestrelor si usilor pentru casa ta. Max Trend inglobeaza productia completa a ferestrelor si usilor din PVC si productia geamului termoizolant, servicii de consiliere, transport si montaj prin reteaua sa integrata de showroom-uri proprii si parteneri atat in Romania, cat si in Europa.
Scoala Gimnaziala Ion Creanga comuna IC Bratianu
Dezvoltarea libera, integrala si armonioasa a personalitatii copilului, in functie de ritmul propriu si de trebuintele sale, sprijinind formarea autonoma si creativa a acestuia.
Dezvoltarea capacitatii de a interactiona cu alti copii, cu adultii si cu mediul pentru a dobandi cunostinte, deprinderi, atitudini si conduite noi.
Asigurarea unui program corespunzator de educatie si formare pentru elevi.
Stimularea creativitatii tuturor factorilor implicati in elaborarea proiectului curricular si extracurricular;
Negocierea celor mai avantajoase contracte de sponsorizare si a conditiilor pentru obtinerea fondurilor extrabugetare;
Formarea continua a personalului din unitate.
Primaria Bordei Verde si consiliul local, documente gestionate de administraţie
Mulţumesc în numele locuitorilor, vizitatorilor din ţară şi străinătate, pentru că aţi avut curiozitatea şi dorinţa de a afla cât mai multe despre noi, gândindu-vă poate că veţi descoperi oportunităţi de afaceri de orice natură, să sperăm că vă vor îndemna să investiţi în comuna noastră, asigurându-vă cu responsabilitate de existenţa unei administraţii publice locale deschise şi transparente.
Cu siguranţă în urma informaţiilor primite, veţi găsi măcar un lucru care vă va capta atenţia şi dorinţa de a cunoaşte pe viu frumuseţea unică a acestor meleaguri, oamenii prietenoşi, ospitalieri şi farmecul unei comune primitoare.